Pierzi doar acel ceva de care te agăți.

”Until this moment, I never understood how hard it was to lose something you never had.” (Până în acest moment nu am înțeles niciodată cât este de greu să pierzi ceva ce n-ai avut niciodată) este o replică celebră din  filmul  “How to Lose A Guy In Ten Days.” – 2003, exprimă sentimente și trăiri intense.

“Vi s-a întâmplat să simțiți o incredibilă senzație de pierdere deși nu ați avut niciodată persoana respectivă? Mie mi s-a întâmplat cu cineva, care nu a fost niciodată al meu, însă am întrezărit ideea de a-l avea și apoi am pierdut ceea ce de fapt nu am avut niciodată. De unde oare senzația de pierdere cumplită, de gol? Oricum nu a fost niciodată al meu. Vi s-a întâmplat? Puteți explica asta?” sunt cuvintele unei cliente care pur și simplu nu-și putea înțelege simțămintele și ceea ce i se întâmplă.

Unii dintre noi ne agățăm de: 

1. – oameni (care ne părăsesc, se despart de noi, aleg alt drum),
2. – lucruri (bani, mașini, proprietăți, etc.),
3. – de formă (trebuie să fie numai așa cum vrem noi),
4. – de situații,
5. – de trecut,
6. – de ceea ce ar putea / ar fi putut să fie 

… completează tu de ce altceva te agăți cu disperare.

Ne atașăm  și când se face că toate poveștile pe care ni le spunem NU se întâmplă să se realizeze așa cum ne închipuim atunci vine senzația de pierdere și  de neîmplinire, de gol și toate astea pe ceva IMAGINAR și așa ne trezim că alergăm și ne agățăm de niște fantasme … nu sunt decât niște iluzii, nici mai mult, nici mai puțin.

Tocmai de ce ne agățăm aceea respingem, este legea atracției.

Apoi, ne întrebăm cum de-i posibil să suferim pentru ceva ce nu am avut niciodată, ceva care poate nu a existat poate nici un pic la nivel fizic.

De ce se întâmplă asta?

Răspunsul scurt este pentru că mintea nu face diferență între real și imaginar.

Noi suntem cu toată energia noastră acolo unde ne sunt gândurile, răspunsul mai lung este că noi suntem creați pentru a trăi conexiunea, acea conexiune la nivel profund acea conexiune unică și plină pe care noi o avem întipărită la nivel subtil de când suntem în burtica mamei, o viață întreagă o vom căuta că vrem sau nu vrem la nivel rațional, este ceva visceral, iar prin această atașare a noastră nu facem decât să creăm o conexiune la nivel imaginar, mintea nefăcând diferență între real si imaginar trăiește povestea, iar când ne trezim și ieșim din aceasta dăm piept cu realitatea care ne spune “dar tu nu ai avut niciodată acel ceva” și vine acea durere de pierdere, de gol, de neputință și neîmplinire.

Asta se întâmplă când punem “a vrea” înaintea lui „a fi”, și chiar la „a face”, punem în locul lui “aici” și „acum” cu “Ce ar fi fost dacă?” trecutul și cu “Ce ar putea să fie dacă? viitorul și astfel trăim stări depresive și anxietatea, acest „dacă” este marea noastră problemă.

Declicul și revenirea noastră la o poziționare sănătoasă are loc când alegem atunci când ne imaginăm acest „dacă” idealizat, prin stare de prezență, să ne uităm la realitate cu sinceritate și să o acceptăm așa cum este ea și să nu ne mai amăgim, să nu ne mai mințim și să lăsăm loc în viața noastră pentru trăirea conexiunii reale în „aici” și „acum” cu ceea ce lumea ne oferă cu adevărat, viața este o continuă oportunitate care te așteaptă, fă-i loc și bucură-te de experiența de a o trăi, învață să faci alegeri cu sens.

Alegerea este cea mai minunata unealtă pe care noi o avem la dispoziție pentru că vine la pachet cu asumare și responsabilitate, folosește-o cu înțelepciune!